un film pentru cunoscatorii istoriei psihanalizei – mi-am zis la final, nestiind cum sa-mi asez nedumeririle si impresiile amestecate mai repede in niste rafturi interioare ca sa nu se piarda. Cei ce doar au auzit de cei doi – Jung si Freud, caci in aceasta ordine ni-i prezinta filmul – au putine sanse sa inteleaga profunzimea subiectelor abordate. Ba chiar vor face confuzii regretabile legate de munca lor, ori chiar de ordinea istorica a evenimentelor – confuzii incurajate si de unele cronici deloc explicite si documentate, frunzariti-le de pilda pe cele de pe liternet.ro – si vor ajunge sa creada ca acea “metoda a vorbitului” a fost inventia totala si exclusiva a lui Jung, Freud ramanand/avand doar (cu) o canapea goala si nefolosita, aratata exact asa cum era ea in realitate, intr-un cadru din film.
*
Despre ce e filmul? Cea mai buna explicatie mi se pare a fi tot cea a lui Cronenberg – regizorul – care a spus intr-un interviu ca pur si simplu a vrut sa readuca la viata scene, momente din istorie, la care i-ar fi placut sa fie un fel de martor invizibil. Si chiar asta a facut, filmul nepropunandu-si sa judece, sa-ti arate 100 % exact din punct de vedere istoric ce s-a intamplat, sa-ti explice, sa-ti traduca in termeni actuali, sa-si impuna viziunea proprie … Vedem costume frumoase, case si mai si, lacuri impunatoare, tot felul de detalii placute ochiului, pe care se insaileaza din cand in cand, un guler impecabil brodat si imbutonat pe langa un schimb de idei explozive intre cei doi mari oameni de stiinta, si cateva scene soft sado-maso. Ce mai, poti trage concluzia la final ca plastik nu-i deloc fantastik – data fiind frumusetea si exclusivitatea tesaturilor naturale aratate cu insistenta in film (si cu asta-s TOTAL de acord, plastik sucks) – si ca putina bataie la fundulet, prin juponul de bumbac, face chiar bine la inteligenta.
*
in rest … marile intrebari ale acestui subiect gras sunt tratate cu o usurinta similara, apropiata bagatelizarii. Viziunea lui Freud asupra psihicului, si cea a lui Jung pana la un punct, au schimbat viata noastra mai multe decat cele doua razboaie mondiale insumate. Azi, copii zburda liberi si fac tot ce vor pana la cea mai oribila si nociva obraznicie, doar pentru ca cei doi, si adeptii lor, ne-au spus si ne-au aratat in ultima suta de ani, in parte foarte adevarat, ca nevrozele si nebuniile de la maturitate se coc in frageda pruncie. Da, am cunoscut si eu cazuri clinice, cum e cel descris foarte scolaresc la inceput, cel cu fixatia anala combinata cu obsesia pentru curatenie si ordine. Da, familia acelui individ era de vina pentru halul in care era. Si ingamfarea si incultura lui. Da, parintii au un impact profund si inca nemasurabil asupra dezvoltarii ulterioare a pruncilor lor. Si totusi, mai e ceva, mai trebuie sa fie ceva in afara de asta in univers – cum spunea si simtea foarte bine Jung – cel din viata reala si cel din scenariu. Aceasta prapastie incomensurabila intre viziunile celor doi, miza reala a relatiei lor in acelasi timp stranse si incordate dar si a rupturii dintre ei, e inlocuita anemic in film de personajul (real) Sabina Spielrein, interpretat de anorexica Keira, incapabila sa joace un rol atat de complex (Sabina dezvoltase un complex maso, condimentat cu niste placeri legate de urina, urinat de la varsta de 4 ani, in ciuda acestor perversiuni reuseste sa termine o facultate si sa devina psihiatru), si, cu cateva scene de sex spicy, neconvingatoare la randul lor. Pe cand … nu asta e problema. Who cares daca Jung avea chef sau nu sa-i faca fundul fleasca pacientei sale cu o curea mai subtire sau mai lata? Important e ca Freud ne-a lasat mostenire o lume aproape atavica, in care alergam innebuniti de vesnicul pendul intre reprimare si exprimare sexuala pe cand, Jung, a lasat o teorie prea confuza despre ce-ar putea sa fie dincolo de noi.
*
Are erosul o radacina comuna cu moartea si din ciocnirea asta apocaliptica se pot naste genii, lucruri minunate sau noi suntem, daca cultivam asta, in legatura cu o lume de “dincolo” mai bogata, mai cuprinzatoare si mai surprinzatoare decat am putea banui vreodata?
*
Noi toti cei din civilizatia de tip occidental traim influentati de aceste teorii, ce au ajuns noi valori. Chiar daca nu stim asta. Chiar daca nu credem asta. Cred ca viata de astazi e rodul – cam devastator – al acestei uniuni nereusite dintre cele doua genii. “Tatal” Freud si-a abandonat “fiul spiritual” Jung din cauza nesupunerii acestuia. Jung cauta un alt Dumnezeu, renegandu-l pe Freud, chiar daca la baza era macinat de porniri sexuale perverse si o viata in fond duplicitara – o lume atat de familiara “tatalui”. O drama clasica, freudiana. O miza enorma in context, pentru film. De asta, felul facil in care a fost atacat, tratat subiectul – altminteri imaginile, cum am zis sunt foarte faine – mi se pare chiar o abordare periculoasa.
Later edit: nu inteleg de ce cronicile romanesti se refera cumva negativ la scenele filmate aproape exclusiv in doua personaje? pai … nu asa se face psihanaliza? Din toate alegerile facute in film de catre autorii lui, asta mi se pare poate cea mai corecta.
